Luni, 06 Februarie 2012 01:00
Videoconferinţe la foc continuu sub Cod Portocaliu
La videoconferinţele de sâmbătă şi de ieri, prefectul de Argeş, Gheorghe Davidescu, a primit sfaturi de la premierul Boc şi de la ministrul de Interne, Traian Igaş, cu privire la măsurile care trebuie aplicate în aceste zile.
Inspectorul general şcolar Gabriel Bratu ne-a informat că patru şcoli sunt închise deocamdată din cauza faptului că elevii nu pot ajunge la şcoală şi vor rămâne şi astăzi dacă situaţia meteo nu se va îmbunătăţi. Este vorba despre şcolile din Dârmăneşti, Râncăciov, Uda şi Lunca Corbului. Ministrul Educaţiei a cerut ca, dacă la prima oră lipsesc elevi, profesorii să ia legătura cu părinţii lor, pentru a afla dacă aceştia sunt pe trasee sau acasă.
Traian Igaş s-a informat dacă muncitorii de la Dacia pot ajunge în această dimineaţă la uzină. Situaţia era încă neclară ieri-seară pentru cei 7.000 de muncitori care ar fi trebuit să intre în schimbul unu astăzi, deşi prefectul s-a arătat optimist că situaţia se va redresa. În cazul în care condiţiile meteorologice vor fi totuşi nefavorabile, muncitorii au la dispoziţie numerele de telefon 0248/500090, 0248/345090, 0374/107805, care vor rămâne valabile, iar informaţiile vor fi actualizate zilnic, la orele 10 şi 16.
Din păcate, trebuie să atragem atenţia şi asupra ministrului de Interne, de fapt asupra modului în care se exprimă şi care îi scoate în evidenţă inteligenţa sclipitoare. Până la urmă, el coordonează acţiunile care ar trebui să facă ţara să funcţioneze în această perioadă.
Sâmbătă, „branconierul“ Igaş a declarat că nicio localitate nu este „vădită“ de energie electrică, voind probabil să spună „văduvită“. Greşeala a apărut la numai o zi după ce într-o conferinţă de presă le recomanda cetăţenilor „să nu încerce în această perioadă... sau să nu plece la drum dacă nu este «impetuos» necesar“! Cu iarna te mai poţi pune, cu limba română ba!
Sursa: http://www.ziarulargesul.ro/index.php/actualitate/patru-scoli-inchise-in-arges.html
