Ajutorul nu vine de la televizor...
Vineri, 03 Februarie 2012 01:00
Este evident că gerul din ultimele zile a subţiat considerabil vocea străzii. Asta nu înseamnă însă că în ţară este linişte. Vacarmul social din pieţele publice a fost înlocuit cu gălăgia politică de la televizor. Lupta nu se mai dă acum în stradă. Câteva personaje, de regulă aceleaşi, şi-au săpat tranşeele la posturile tv şi dă şi luptă, neicuşorule...
Sub masca „grijii faţă de om“, politicienii duc acum o aprigă bătălie electorală. E un an decisiv - nu-i aşa? - şi fiecare încearcă să ne spună, dar doar să ne spună, că el e salvatorul planetei, că fără el nu se mai poate. Am mai văzut acest film ieftin şi îmi vine şi mie să zic vorba Eminescului: „Alte măşti, aceeaşi piesă,/ Alte guri, aceeaşi gamă,/ Amăgit atât de-adese/ Nu spera şi nu ai teamă“.
Cei cărora cu adevărat le pasă de grijile şi necazurile oamenilor sunt puţini. E vorba, în general, despre primari. În primul rând, la ei se vaită lumea când nu are apă, gaze, canalizare, drumuri bune etc. De ei se folosesc şi politicienii, din patru în patru ani, când e nevoie să adune voturi sau, mult mai des, când au vreun interes de afaceri.
Primarii cunosc cel mai bine pulsul unei comunităţi. Asta şi contează. Politica lui Tudor Pendiuc, de pildă, este cea a PSD în măsura în care acest partid îl ajută, prin mijloacele pe care le are la îndemână, să rezolve din problemele cu care se confruntă. De regulă, în ultimul timp, a fost nevoit să se descurce singur şi numai el ştie prin ce e nevoit să treacă...
Lasă că legile pe care trebuie să le aplice fac mai mult rău decât bine (motivaţia celor de la putere fiind... că e criză, domnule, şi suntem nevoiţi... bla, bla), dar primarul, ca orice edil-şef al unui municipiu de talia Piteştiului, are pe cap o sumedenie de alte chestiuni greu rezolvabile pentru oricine se află în această postură. Problemele au fost scoase în evidenţă şi la recentele întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, pentru că, da, Pendiuc are grijă ca din când în când să-i vadă pe oameni la faţă la ei acasă, în cartiere, şi nu să stea să le facă „teorie“ la televizor.
Iar oamenii îi spun că n-au parcări suficiente la blocuri, că poliţiştii comunitari sunt foarte vigilenţi şi operativi când e vorba să le depisteze maşinile staţionate în locuri nepermise, că maidanezii le-au invadat oraşul şi că degeaba se mai face o biobază pentru ei, fiindcă asta nu rezolvă problema, că nu prea mai e aceeaşi căldură în apartamente, deşi e mai scumpă, după ce au fost construite centralele de cartier, că nimeni nu poate pune ordine în unele asociaţii care au ajuns... stat în stat şi aşa mai departe.
Vedeţi dumneavoastră, toate aceste „nimicuri“ contează al naibii de mult pentru oameni. Şi nu pot fi aflate decât dacă stai de vorbă cu ei, în cartiere, sau la proteste, în piaţă, când nu e ger, şi ai răbdare să-i asculţi.
Omul obişnuit, „ciumpalacul“, nu iese de nebun în stradă. A înţeles că ajutorul nu-i vine de la televizor. A văzut acolo doar „alte măşti, aceeaşi piesă/ alte guri, aceeaşi gamă“... care, chiar dacă-i îndeamnă, chiar dacă-i cheamă, nu-i mai impresionează.
Mai mult ca sigur ei ştiu deja: „Ce e val ca valul trece“.
Sursa: http://www.ziarulargesul.ro/index.php/gabi-lixandru/ajutorul-nu-vine-de-la-televizor.html
