Tigrul din jungla limbii române
Miercuri, 22 Februarie 2012 13:25
Poate cã dumneavoastrã, cititorii, n-aţi dat piept cu el decât indirect, în ziar. Dar eu, unul, mã confrunt cu el aproape zilnic în jungla sinonimiilor, antonimiilor, regionalismelor, arhaismelor, barbarismelor şi mai ales a împrumuturilor pe care limba românã le cuprinde fãrã saţ. Existã mai în toate redacţiile un astfel de tigru care sare la beregata autorului, profitând de învãlmãşeala junglei, şi-l executã în numele limbii române corecte.
Care numai corectã nu este! Scriu, de pildã, în editorialul de la începutul acestei sãptãmâni despre un „corlon“ din care ieşea fum, iar dragul meu de corector mã executã fãrã drept de apel pe text, schimbând în cuvânt litera „r“ cu litera „t“. De ce? Pãi, îmi explicã într-un târziu dragul meu de angajat la ziar, „am cãutat în Dicţionarul online şi nu existã un asemenea cuvânt“. Aici are dreptate omul meu. E vorba de un regionalism folosit în zona Argeşului şi Muscelului şi care „corlon“ înseamnã învelişul exterior de piatrã ori de cãrãmidã al cazanului de ţuicã, înveliş care nu lasã cãldura focului sã se iroseascã în atmosferã, concentrând-o pentru a fierbe mai repede prunele. Prin urmare, n-a gãsit cuvântul în dicţionar, nu s-a obosit sã întrebe autorul şi a hotãrât cu de la sine putere cã este vorba de o greşealã, având în vedere şi faptul cã - mai zice - pe tastatura calculatorului literele „t“ şi „r“ sunt vecine. Da, or fi vecine, dar asta nu înseamnã deloc cã eu am vrut sã scriu „cotlon“, în loc de „corlon“, un cuvânt care, cred tot eu, dã culoare subiectului abordat în editorial.
ªi, dacã tot vorbim de editorial, culmea, în acelaşi text, tigrul meu bengalez mai sare odatã la gâtul meu, schimbând, tot cu de la el putere şi tot fãrã sã mã întrebe, verbul a „bombãni“ cu a „bomboni“, de parcã voiam sã exprim în text - vezi editorialul „Am empatizat cu zãpada“ - mulţumirea noastrã, a presei, faţã de modul cum sunt administrate azi judeţul şi ţara, aruncând în şefi nu cu vorbe grele, vorba lui Ciutacu, ci cu... bomboane. Or, dimpotrivã, era vorba de o nemulţumire, de un protest, ceea ce fac public şi în cazul de faţã, poate astfel cei care lucreazã în branşa corecturii vor înţelege cã, în atari situaţii, când au o nedumerire, trebuie sã apeleze, în ordine, întâi la autor, în cazul în care cred cã un cuvânt poate fi greşit, iar apoi la DEX ori la „Dicţionarul universal ilustrat al limbii române“. Asta dacã chiar vor sã facã ordine în perimetrul, cum spuneam, destul de contaminat, al limbii noastre care s-a îmbogãţit cu englezisme berechet. Pe care nu le sufãr, dar cine mã întreabã pe mine! Mie, unuia, un arhaism, un regionalism mi se par mult mai apetisante, mai pline de culoare decât barbarismele oricât de exotice ar fi.
Sigur, existã şi riscul, asumat altminteri de mine, de a mi se întâmpla ceea ce mi s-a întâmplat cu echipa de corecturã şi pentru care mãnânc deseori paparã de la cititorii care mã sunã la telefon şi-mi dau, pe bunã dreptate, lecţii de limba românã. Cum nu mã îndur sã umblu la salariu - sunt aşa de mici! - când colegii se îmbatã semantic oscilând cu nehotãrâre între dandana, belea, bucluc, daravelã ori corlon etc., fac şi eu aici tãrãboi
şi-i invit la o paparã pe cei care par sã oboseascã sã înveţe necontenit limba maternã. Asta e crucea noastrã: cât trãim trebuie sã învãţãm, cã învãţãtura nu se încheie odatã cu absolvirea facultãţii nici la corector, nici la director. Dacã au absolvit o facultate. Dacã nu, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Sursa: http://www.ziarulargesul.ro/index.php/mihai-golescu/tigrul-din-jungla-limbii-romane.html
