Marţi, 21 Februarie 2012 20:34
O patrulă a Secţiei Rurale Tigveni a prins în flagrant în noaptea de duminică spre luni trei indivizi care furau cablul de telefonie din satul Bârseştii de Jos, comuna Tigveni. Mihai Adrian Trandafir (28 de ani), Gheorghe Cătălin Caian
(32 de ani) şi Ilie Ştefan Caian (17 ani), toţi din satul Sebeşu de Sus, comuna Racoviţa, judeţul Sibiu, tăiaseră 50 de metri de cablu, fibră optică, în valoare de aproximativ 2.400 de lei. În maşina lor, un Audi A4, au fost găsite ustensilele folosite la furtul de cablu. Toţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi, luni au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunerea de arestare preventivă. După ce au fost audiaţi, magistraţii au dispus cercetarea celor trei în stare de libertate, dar, au pus interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pe termen de 29 de zile, fiecare.
Monica Sandu
...
