Constantin Nicolescu, preşedintele PSD Argeş, a organizat ieri o conferinţă de presă în care a adus, pentru prima dată, critici dure la adresa conducerii PSD, dar şi a unor colegi de partid. Nicolescu a spus, nici mai mult, nici mai puţin, decât că oamenii din PSD nu mai au curaj, având o exprimare plastică în acest sens: „Nu avem boaşe!“. Mai mult, Nicolescu a criticat şi faptul că până acum nu s-au adus clarificări la nivelul conducerii PSD, deşi actualul preşedinte Mircea Geoană şi echipa sa au înregistrat „două eşecuri în minutul 92“. Critica de pe urmă...
Pentru prima dată, Nicolescu a lăsat deoparte tonul conciliant şi calm şi a atacat la baionetă pro-blemele reale ale partidului. Nicolescu a declarat că va fi efectuat şi un sondaj în filială pentru a se vedea care dintre candidaţii pentru conducerea partidului are susţinerea acesteia. De menţionat că, pentru prima dată după mult timp, banner-ul cu Mircea Geoană în mărime naturală din sala de conferinţe a PSD Argeş a dispărut. „Nu mai avem curajul să spunem ceva în partid. Nici să scriem ceva nu mai avem curaj. Şi toate acestea se plătesc în timp. Încă ne mai este frică, nu mai este deschidere. Am pierdut alegerile, nu ştiu de ce mai există reţinere. Ne este frică de nou, de schimbare, de a modifica mersul deranjant al lucrurilor. Ne complacem în comoditate. Te ascunzi în spate, faci rândul indian, până când nu mai ai pe cine să dai vina. Până când toţi băieţii sunt buni, sunt în rând. Eu am vrut să deschid o discuţie pe o bază realistă, în urma unui sondaj. În conferinţele judeţene aveam un motiv în teritoriu de a discuta limpede în privinţa candidaţilor. Alegerea conducerii se face de jos în sus, în mod normal. Acum am produs un scurtcircuit pe acest drum, şi cu atât mai mult era nevoie de acest sondaj. Eu am vrut să vedem o imagine rea-listă în partid. Să ştim şi ce crede partidul despre candidaţi. Mi se pare anapoda să spui că nu este statutar să faci un sondaj, dar este statutar să speli rufele la televizor. După ce pierzi de două ori alegerile în minutul 92, este o problemă care ar trebui discutată în partid. Cred că un subiect a fost deschis până la urmă şi, după conferinţele judeţene, la Congres lucrurile vor fi spuse pe nume, a declarat Nicolescu care a adăugat şi concluzia: „Nu avem boaşe!“. Nicolescu a spus că PSD trebuie să fie un partid activ care să se bată cu „armata portocalie“.Citeste articolul de la sursa: www.ziarultop.ro
Email this
Hits: 45
Comments (0)

Write comment
| < Anterior | Următor > |
|---|






















