Conform ultimului raport al Băncii Naţionale a României (BNR), valoarea depozitelor şi a disponibi-lităţilor cetăţenilor străini şi ale firmelor cu capital străin în băncile din judeţul Argeş a crescut anul trecut faţă de anul 2008 în mod semnificativ. Astfel, la finalul anului 2009 erau înregistrate depozite şi disponibilităţi totale de 218 milioane de lei, în timp ce la finalul anului 2008 valoarea acestora era de doar 86,6 milioane de lei. De remarcat faptul că sunt destui străini care preferă să economisească banii în lei, şi nu în euro, atraşi de dobânzile bune practicate anul trecut. Valoarea depozitelor şi a disponibilităţilor cetăţenilor străini în lei la băncile din Argeş a fost la finalul anului trecut de 12,9 milioane de lei, cu peste 1 milion de lei mai mult decât în anul 2008.
Citeste articolul de la sursa:
ziarultop.ro