Judecãtorii de la Tribunalul Argeş au dispus ieri arestarea preventivã a Marianei Mocanu (45 de ani), din comuna Râca, acuzatã de omor. Dupã cum anunţam din numãrul de ieri, femeia l-a înjunghiat marţi dupã-amiazã în inimã pe Marian Stoian (44 de ani), concubinul sãu. Cei doi trãiau împreunã de 15 ani, timp în care femeia şi-a demonstrat violenţa în repetate rânduri, atacându-l cu cuţitul. Mai mult de atât, Mariana Mocanu obişnuia sã îl ameninţe pe concubin cu moartea chiar de faţã cu alte persoane, acest lucru petrecându-se şi marţi dimineaţã în cârciuma din sat.
Femeia bea mai mult ca bãrbatul ei
Mariana Mocanu a fost cãsãtoritã în Târgovişte, iar în urmã cu 15 ani s-a despãrţit de soţ şi trãia în concubinaj cu Marian Stoian. Deşi nu era divorţatã legitim, nu s-a mai întors niciodatã la soţul ei, deşi aveau împreunã douã fete. Una dintre ele s-a cãsãtorit în comuna Râca aproape de mama sa, iar cealaltã este plecatã în Spania, acolo unde, potrivit declaraţiilor localnicilor, şi-ar vinde trupul. Cei doi concubini locuiau într-o casã dãrãpãnatã care nu avea nici mãcar geamuri, în locul lor fiind lipite folii de nailon. Niciunul dintre ei nu se omora cu munca şi trãiau din pensia Ioanei Stoain, o bãtrânã în vârstã de 78 de ani, oarbã, mama bãrbatului. Din cei circa 700 de lei cât primea bãtrâna, cei mai mulţi se duceau pentru bãutura celor doi concubini. „De la sãrbãtori încoace, el nu prea mai bea. Lua câte o bere, cel mult douã şi gata, dar ea turna în ea cât putea.“, povestea Elena Vlad, vânzãtoarea de la cârciuma din sat, care îi cunoştea foarte bine pe cei doi clienţi fideli. Uneori bãrbatul se ducea şi muncea cu ziua pe la vecini. Oamenii îl descriau ca fiind un bãrbat cumsecade şi muncitor, atunci când era treaz.
Îl ameninţa cu moartea
Cu o searã înainte şi în dimineaţa crimei Mariana şi Marian au oferit un nou spectacol clienţilor aflaţi în local. „Au fost asearã la bar. Au avut o altercaţie acolo. V-am spus cã el de la sãrbãtori nu prea mai bea, dar ea bea rãu. El a luat o bere şi un pahar de vin, iar ea a bãut 100 de mililitri de vişinatã şi a mai luat o jumãtate de litru pentru acasã. S-au certat şi seara şi azi dimineaţã (n.r. - marţi). Îl ameninţa mereu. Îi zicea cã îl va aranja ea. I-a zis: «Data viitoare nu mai greşesc, direct la inimã ţi-o dau!».“, îşi amintea Elena Vlad. Nimeni nu gândea atunci cã va fi ultima zi de viaţã a lui Marian şi cã femeia îşi va duce la îndeplinire ameninţãrile. Dupã ce au aflat de tragedie, localnicii vorbeau astfel despre cei doi. „Ea era o dementã. O tupeistã şi o vulgarã. Vorbea urât, înjura şi nu fãcea nimic. Era o puturoasã. El era sufletist. Era altfel decât ea. Nu ştiu cum dracu a stat cu ea atâţia ani. Trebuia sã o lase de când l-a tãiat prima datã. L-a tãiat de câteva ori în spate şi o datã pe faţã. Avea şi o cicatrice la ochi fãcutã de ea.“, povestea Artur Radu, un vecin al celor doi concubini.
Credea cã bãrbatul este rãnit, nu mort
În timpul audierilor poliţiştii au aflat cum s-a petrecut crima. Imediat dupã ce s-au întors de la cârciumã acasã, cei doi s-au luat la ceartã. Femeia i-a spus concubinului sã se ducã sã dea zãpada la o parte din faţa casei. Marian a refuzat şi s-au luat la ceartã. Iritat la culme de ocãrile femeii, bãrbatul a „scuturat-o“. Gestul lui a enervat-o şi mai rãu pe Mariana care a luat cuţitul de bucãtãrie şi l-a atacat. A lovit de mai multe ori în zona pieptului, una dintre lovituri nimerind inima omului. Aceea a fost fatalã. Totul s-a petrecut în prezenţa Ioanei Stoian care la peste trei ore de la producerea tragediei era încã în stare de şoc. Tremurând din tot corpul bãtrâna povestea plângând: „Nu ştiu ce au fãcut ei maicã acolo, cã eu sunt oarbã, nu vãd. Dar i-am auzit încãierându-se. Am ţipat cã mi-am dat seama cã l-a tãiat.“. Imediat dupã ce şi-a înjunghiat concubinul, Mariana Mocanu a mers la ve-cini sã le spunã cã bãrbatul sãu are nevoie de ajutor. Când s-a întors a constatat cã Marian este mort. Buimãcitã de alcool, nici atunci nu a realizat cã a comis o crimã. „Nici nu credeam cã l-am omorât. M-am dus la oameni sã-i anunţ şi când am venit înapoi am vãzut cã e mort. Nu credeam cã moare. Cuţitul acela nu era bun nici sã tai pâine cu el.“, le spunea aceasta oamenilor legii imediat dupã ce a fost reţinutã. Uimirea femeii era nejustificatã, având în vedere cã lama armei crimei era foarte lungã, mãsurând 24 de centimetri. Aceasta a fost gãsitã de poliţişti abandonatã în aceeaşi încãpere în care zãcea cadavrul.
Citeste articolul de la sursa: ziarultop.ro
Email this
Hits: 179
Comments (0)

Write comment
| < Anterior | Următor > |
|---|












