TVA-ul mărit naşte primele scandaluri!
Toţi membrii asociaţiei de proprietari de pe Strada Victoriei, nr.28, precum şi alte câteva persoane fizice din Piteşti s-au declarat revoltaţi de faptul că societatea de apă şi canalizare SC Apă Canal 2000 SA a emis facturi pentru consumul din luna iunie cu TVA mărit. Astfel, directorul general al societăţii, Gelu Mujea, a fost reclamat la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Argeş pentru interpretarea eronată a legii. Răspunsul şefului de la Apă Canal este unul ferm şi fără echivoc: furnizorii de servicii continue facturează lunar consumul din luna precedentă, cota aplicabilă fiind cea de la data facturării şi nu cea aplicabilă perioadei de consum.
Reclamagiii susţin că este un abuz al SC Apă Canal...
Problema oamenilor care au sesizat OPC-ul cu privire la un eventual abuz al conducerii societăţii furnizoare de apă şi canalizare este aceea că li se cer nişte bani în plus pentru o serie de servicii de care au beneficiat în luna iunie a anului în curs, adică înainte de majorarea cotei de TVA, care a intrat în vigoare începând cu 1 iulie. Astfel, asociaţia de proprietari de pe Victoriei, nr.28, semnalează faptul că factura emisă de Apă Canal este cu câteva sute de lei mai mare, motiv pentru care oamenii ar putea să întârzie cu plata la timp a utilităţilor. De asemenea, se arată în reclamaţiile înregistrate pe adresa OPC că aceşti bani în plus sunt percepuţi pe nedrept, fiindcă operatorul ar fi trebuit să se gândească în primul rând la consumator, şi să factureze înainte de 1 iulie, cu atât mai mult cu cât serviciile oferite au fost în luna precedentă măririi taxei pe valoare adăugată.
... directorul Mujea explică cu legea în mână
Aşa după cum vă povesteam mai sus, tot acest scandal a căzut pe capul directorului general al SC Apă Canal 2000 SA, Gelu Mujea, el fiind principalul incriminat în sesizările făcute la OPC pe speţa respectivă. „Cum Apele Române mi-au facturat mie cu 24%, şi eu procedez la fel. Toate companiile au procedat în acelaşi mod. Facturile emise în luna iulie 2010 pentru serviciile prestate de societatea Apă Canal 2000 SA au aproximativ aceeaşi dată de emitere ca şi în lunile anterioare, serviciile noastre având un caracter de continuitate. În luna iulie am emis facturile în data de 5.07, aşa cum am făcut în fiecare lună. În cazul în care aş fi făcut citirile şi aş fi facturat la sfârşitul lunii iunie, asta ar fi însemnat evaziune fiscală. În orice caz, ţin să precizez că sumele provenite din TVA sunt venituri ale bugetului de stat şi nu ale furnizorului de servicii, în cazul de faţă, SC Apă Canal 2000 SA”, explică directorul Mujea.
Citeste articolul de la sursa: ziarobiectiv.ro

| < Anterior | Următor > |
|---|
















