Heroes del Silencio si documentarul sau dau ceva de vorbit despre un sfert de secol de la despartire — reunirea lor efemera nu a fost tocmai o revenire — si dupa recenta premiera a filmului „Heroes: Silencio y Rock & Roll”, documentarul regizat de Alexis Morant. 

Grupul a devenit un trend. Am stat de vorba cu fostul membru mexican al Heroes of Silence, Alan Boguslavsky , care de undeva in America Centrala, ne spune pe scurt impresiile sale despre aceasta propunere Netflix care spune povestea trupei din care a fost parte fundamentala la un moment dat si a despre care Bunbury insusi ne-a spus recent (pe langa faptul ca sustine ca este impotriva vaccinurilor), nu exista nicio veste despre o revenire.

Documentarul a starnit diverse opinii, atat pozitive cat si negative. Ti-a placut?

Mi-a placut, primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa fiu recunoscator pentru marea munca a regizorului. Cred ca este bine pentru ca reflecta o fateta a trupei pe care oamenii nu o cunosteau, acea parte a fiintei umane dincolo de muzician si vedeta rock.

Uneori poate parea un documentar facut foarte bine.

Stii ce, mai mult decat a fi un documentar realizat pe cale de maniera, este felul in care este spusa povestea, nimeni nu minte acolo, se spune adevarul si se abordeaza probleme sensibile precum drogurile si alcoolul si se discuta totul. deschis. Cum? Nu, fiecare isi va avea parerea.

Va afecteaza comentariile de pe retele?

Nu sunt mare parte din retele, dar m-a interesat sa vad cum au reactionat oamenii si am citit totul, exista hateri, nu poti sa-i multumesti pe toata lumea. Am iesit sa spun ce aveam de spus si am auzit lucruri frumoase.

Care a fost emotia ta sa-ti amintesti acei ani, cand ai fost introdus in Germania ca noul membru mexican?

Adevarul este ca a trebuit sa o intrerup de cateva ori din cauza sentimentelor care s-au agitat inauntru. Am inceput sa vad documentarul din perspectiva publicului si dintr-o data cand am aparut acolo, am devenit constient ca sunt protagonistul unei parti a povestii si acolo se deschide o cutie de emotii a Pandorei , e brutal. Vreau sa-l vad de mai multe ori, dar prima a fost foarte interesanta.

In documentar, pe langa rolul tau de muzician, se spune ca ai fost un catalizator si chiar un „auto-ajutor” pentru grup.

Nu s-a folosit bine, cand am auzit asta, ca am fost un semn de autoajutorare, cred ca desi fraza nu este gresita, la naiba, m-au bagat in grup pentru ca muzical era nevoie de un chitarist. Cand spun ca am observat frecarea, nu este ca mi-a spus cineva, am observat-o, dar nu am semnat un contract de autoajutorare pentru acel vartej. Bine, nu sunt jignit, dar in partea aceea uiti ca m-am alaturat trupei pentru o nevoie muzicala.

Dupa despartirea si participarea ta la crearea unor albume, ai ramas ca parte a grupului de debut solo al lui Bunbury, „Radical Sonora”, oare acesta sa fie primul album Heroes daca grupul ar fi urmat directia pe care si-a dorit-o?

In acel moment, muzica electronica incepe sa se contopeasca cu rock-ul, iese albumul „Earthling” al lui Bowie, „Pop” al lui U2, cel al lui Prodigy si rock-ul renaste cu grunge, iar Enrique mizeaza pe acele sunete. Nu cred ca albumul lui solo ar fi fost urmatorul album Heroes del Silencio, ci ceva cu aceeasi intentie de a sparge sunetul dur si puternic pe care l-a adus grupul si de a incerca alte lucruri. In documentar explic putin despre aceste polaritati. 

Exista o parte in care Juan Valdivia, chitaristul, spune ceva nu foarte frumos despre tine, pe care l-ai luat-o cu umor. Cand este mentionata intrarea ta in grup, chiar ridica din umeri, de ce? Chitaristul s-a simtit amenintat la un moment dat?

E greu de stiut, il admir ca pe un chitarist care a creat un sunet unic, nu cred ca s-a simtit amenintat. Ceea ce povesteste Juan este o simpla anecdota care s-a intamplat in ziua in care ne-am intalnit, care s-a intamplat, apoi o comenteaza pe un ton ca acesta si ei bine, fiecare interpreteaza ce vrea, nu putem sa explicam tuturor ce s-a intamplat.

De la distanta, te simti multumit de istoricul tau cu grupul sau simti ca mai sunt de facut?

Foarte multumit, a fost controversa cu un videoclip de acasa pe care l-am incarcat intr-o zi cand bausem cateva beri la mine acasa si s-a iscat o agitatie brutala, nu regret ca am spus ce am spus (Nota: acum cativa ani, a lansat o provocare personala pentru grup, de a crea un nou album), dar nu sunt o persoana cu ranchiuna. Mi-ar placea sa fac un nou album cu ei, nu stiu daca Juan stie asta, dar i-am trimis melodii la o adresa postala, lucruri pe care sa le extinda, nu stiu daca au ajuns vreodata la el; Cred ca problema cu mana lui a fost dificila pentru el.

Ar putea documentarul sa provoace o noua apropiere si revenire a grupului?

Nu exista stiri si pare complicat, ceilalti l-au lasat clar. Turneul de reuniune din 2007 la care nu am fost invitat a fost ceva dureros, cand oamenii nu comunica se creeaza aceste neintelegeri, am spus ca vreau sa ies sa ma joc cu ei dar nu am primit niciodata invitatia, rana a durat vreo cateva ani , dar am trecut peste asta, sunt multumit de istoria pe care a trebuit sa o traiesc cu grupul. 

Daca nu sunt fan al grupului, o sa-mi placa documentarul?

Da, chiar si ca curiozitate, este un bun prilej pentru oameni de a cunoaste trupa si istoria ei, poate chiar si pentru cineva care dintr-o data nu are nimic de-a face cu ea, poate parea o munca de calitate.