De la cele mai mici varste, copiii se confrunta cu o multitudine de spaime, mai mult sau mai putin inchipuite, asa incat trebuie sa fii atent pentru ca ele sa nu-i afecteze dezvoltatea psihica.

Toti copiii au diferite spaime pe parcursul copilariei, fie ca este vorba de un copil extrem de dinamic si neastmparat, fie de unul mai retras si cuminte. Specialistii considera aceste temeri ale celor mici ca parte din dezvoltarea lor normala. Ele pot deveni periculoase numai atunci cnd le capteaza mai toate preocuparile zilnice sau devin frici irationale, pe care nici chiar parintii nu le mai pot controla. Exista spaime caracteristice fiecarei vrste a copilariei – ale bebelusilor, ale vrstei de 2-3 ani, ale prescolarilor si cu totul altele ale prichindeilor care merg la scoala. Este normal ca unui bebelus sa-i fie teama si sa plnga in fata unei persoane necunoscute. Dar aceasta spaima devine cu totul anormala pentru un scolar.

Primele spaime ale bebelusilor

De la numai cateva luni, bebelusii incep sa-si manifeste primele temeri. Acestea sunt, cel mai adesea, legate de persoanele pe care nu le cunosc. Destul de repede, dupa nastere, bebelusii isi dezvolta o memorie a figurilor familiare (mama, tata, bunicii sau bona). Toti cei pe care el nu-i incadreaza in aceasta categorie il inspaimanta. Aceasta este explicatia pentru care cei mai multi bebelusi plang atunci cand o persoana necunoscuta ii ia din bratele mamei sau tatalui. Oricat de duioase ar fi cuvintele adresate micutului, acesta ii raspunde plangand.

Daca persoana respectiva va frecventa apoi regulat familia prichindelului, atunci, incetul cu incetul, se va obisnui cu ea. Nu va mai plange atunci cand aceasta il va lua in brate, pentru ca va deveni si ea o figura familiara. O atitudine asemanatoare poate sa apara (in functie de personalitatea fiecaruia) si in fata a tot ce le este necunoscut. E vorba de lucruri, de zgomote, de apa sau animale, nu numai de persoane. Nu putini sunt bebelusii care nu pot dormi (sau adorm extrem de greu) in alte locuri dect acasa. Lucruri extrem de familiare precum patutul, pernuta (de care de multe ori nu se desparte decat dupa foarte multi ani), mobila din camera, toate acestea ii dau un sentiment de siguranta, pe care nu-l regaseste in alte parti.

Locurile noi pot sa-l inspaimnte la fel de mult ca si persoanele noi. Majoritatea celor mici sunt extrem de atrasi de animale. Dar, daca dintr-un accident se intmpla sa devina agresive, bebelusul va deveni extrem de inspaimntat de ele. Aceste temeri le va pastra mult timp dupa un astfel de incident, de multe ori pe parcursul intregii copilarii. Pentru ca acest lucru sa nu se intample, este nevoie de ajutorul parintilor. Numai ei pot sa-l linisteasca, pentru ca ei sunt cei care ii sunt cei care ii ofera garantia ca nimic rau nu i se poate intampla.

Monstrii din imaginatia prescolarilor

Copiii de varsta prescolara au o mult mai buna intelegere a lumii care ii inconjoara, dar si a pericolelor. Tot acum, imaginatia lor este deosebit de vie. Personajele de poveste sau din desenele animate pot deveni cu usurinta pentru ei personaje reale. Tot ceea ce nu pot sa-si explice din viata reala primeste foarte usor o explicatie supranaturala, inspaimntatoare.

Astfel, daca un copil se teme, de exemplu, de anumite zgomote puternice, el le poate pune foarte usor pe seama zmeului cel rau din poveste. In astfel de situatii, copilul nu trebuie nici certat si nici tratat cu indiferenta. Sunt parinti care nu reactioneaza dect la modul: Ei, si ce, este un copil. O sa-i treaca atunci cand va creste. Din pacate, nu este intotdeauna asa. Spaimele pe care le traiesc cei mici sunt foarte reale pentru ei si le creeaza o stare de anxietate. Cu cat imaginatia lor este mai bogata, cu atat starea de neliniste poate fi mai profunda si mai persistenta.

Prescolarii sunt foarte atasati de parinti si orice despartire de acestia le provoaca sentimente de spaima. Cea mai puternica este cea de despartire, care este perceputa cu o deosebita intensitate. Nu de putine ori parintii pleaca la serviciu pe furis, pentru a evita plansul isteric al micutului lor. Nu este o reactie tocmai buna, deoarece atunci cnd va observa disparitia parintelui copilul va plnge la fel de tare ca atunci cand il vede plecand. Cel mai bine este sa-i spui de fiecare data copilului cand pleci si sa-l linistesti, explicandu-i ca faptul ca veti sta despartiti un timp nu inseamna ca-l parasesti. O metoda care poate sa aiba rezultate bune este aceea de a implica copilul intr-o activitate care il atrage foarte tare. Astfel, atentia ii va fi distrasa si nu va mai acorda aceeasi importanta plecarii parintelui.

Scoala nu-i salveaza de temeri

Dupa ce merge la scoala, copilul are o cu totul alta perceptie asupra lumii si a orizonturilor care-l inconjoara. Multi parinti se asteapta ca temerile celor mici sa dispara, mai ales dupa vrsta de 9-10 ani. Ei constata insa ca nu se intmpla asa. Daca nu se mai tem de monstrii din povesti, sunt totusi inspaimantati de personajele negative din filmele pe care le vizioneaza. Supravegherea lor la aceasta vrsta este foarte importanta. Copilul nu trebuie sa ajunga sa vada, mai ales singur, filme in care violenta (sub orice forma) este prezenta. Nu e vorba doar despre filmele de la televizor, ci si despre informatiile care sunt disponibile pe Internet. Sunt multi prichindei care abia daca stiu sa scrie bine, dar se descurca excelent in lumea calculatorului si in cea a Internetului. Sa nu fii surprins daca, in cazul in care se intmpla ca micutul sa vada vreun film horror, somnul lui va fi plin de cosmaruri!

Mai exista la aceasta varsta o temere foarte importanta pentru copil: cea de a-si pierde parintii. Atunci cnd aude pentru prima data despre moarte (se intmpla de obicei la vrsta prescolara), copilul crede ca este vorba despre ceva reversibil. El nu poate intelege pe deplin, la numai ctiva anisori, care este semnificatia reala a unui asemenea eveniment. Dupa ce merge la scoala, el incepe sa priceapa mai bine ca moartea inseamna disparitia unui individ pentru totdeauna. De aici apare si spaima lui de nu-i mai vedea niciodata pe cei dragi, pe cei care ii ofera confortul si stabilitatea de care are nevoie: mama si tata.

Cum ar trebui sa reactioneze parintii

Reactiile parintilor la spaimele copiilor ar trebui sa fie unele firesti. Trebuie luate ca atare si tratate cu seriozitate. Nu trebuie sa te porti cu indiferenta, dar nici sa intri in panica, nestiind ce se intmpla cu copilul tau. Pentru a putea rezolva corect aceste situatii, cel mai indicat este sa reusesti sa afli care este cauza reala ce declanseaza spaimele copilului. Vorbiti cat mai mult si explica-i pe intelesul lui care este originea fenomenelor care-l inspaimnta.

De exemplu, prichindelul poate sa-ti spuna ca se teme de lumina. Dar tu poti sa-ti dai seama, de exemplu, ca aceasta temere apare doar atunci cand fulgera afara si poti sa-i explici fenomenul care genereaza ploaia, de ce apar tunetele si fulgerele si ct de importanta este ploaia pentru mediul inconjurator. Daca nu reusesti (poate pentru ca si tie iti este frica de tunete si fulgere), atunci incearca sa nu iei in seama aceste fenomene. In timpul lor, poti stabili un fel de ritual, o activitate pe care sa o desfasurati impreuna cu cel mic doar atunci cand fulgera (de exemplu, sa cantati numai anumite cantece care va inveselesc). Atunci cand ajunge la vrsta la care se teme sa nu-si piarda parintii, poti sa-i faci demonstratii asemanatoare.

Ii spui, foarte calm si sigur pe tine, ca decesul nu apare dect la persoanele in varsta sau la cele foarte bolnave. Ceea ce nu este cazul vostru, deoarece nu sunteti persoane in etate si sunteti foarte sanatosi. Parintii mai trebuie sa stie ca frica este si ea o parte a fiintei umane, deci si a copilului lor. Rolul lor este acela de a preintmpina transformarea acestor spaime in stari de anxietate, care pot sa-i bantuie chiar toata viata.