Daca dragoste nu e, nimic nu e, spuneau versurile unui cantec celebru. Inganat de fetele din lumea intreaga, tulburate de speranta ca aratosul print, pe cal roz, ce-si face veacul in visele lor va poposi in sfarsit sub balconul de Julieta. Alaturi de care vor trai cea mai intensa si romantica poveste de iubire, ce va dura obligatoriu pana la adanci batraneti si va dainui de-a pururi in versurile pline de sensibilitate ale unui poet pletos.

Stop! Intr-adevar, putine experiente ale vietii pot sa rivalizeze cu dragostea, dar asta nu inseamna ca a fi single e cel mai puternic blestem de la Adam si Eva incoace. Dimpotriva. Pentru ca stim ca ne adresam unei fete cool, care si-a pastrat capul pe umeri si membrele intacte din increngatura fantezista de mai sus, am pus la punct o lista cu lucruri de experimentat atunci cand esti singur.

Time after time

Cand te cuprind fiorii dragostei, singurul gand pe care il mai pot inchega bietii tai neuroni ametiti de iubire e cum sa petreci mai mult timp in compania alesului. Orice fata care s-a bucurat insa de perspectiva unei relatii de lunga durata stie ca problema timpului isi schimba semnul matematic odata cu maturizarea iubirii, devenind din plus arzator…minus indiferent. Iar unul dintre cele mai de savurat avantaje ale statutului de single e tocmai faptul ca ai timp. Timp pentru tine, timp pentru familie, pentru prieteni, timp din plin si la dispozitia ta constanta. Fara a fi nevoita sa imparti, sa negociezi, sa explici. Si crede-ne, e de apreciat!

Party like a rockstar

Nimeni nu spune ca, odata ce faci parte dintr-un cuplu, toate posibilitatile de distractie si-au luat la revedere cu ochii in lacrimi si au plecat pe insula oamenilor singuri. Dar adevarul e ca cele mai nebune petreceri de care te vei bucura au loc in proportie covarsitoare atunci cand esti single. Nu degeaba celebrul „The Hangover” face parada tocmai cu party-urile de burlac ale eroilor sai. Poti dansa in nestire, poti flirta cu cine vrei, poti purta cea mai scurta fusta si poti spune „te iubesc” de cate ori vrei, cu inima impacata. Poti fi ceea ce ai fost menita: sufletul petrecerii, the one and only rockstar.

Vacanta nu rimeaza cu doi

Daca tabloul unei vacante ideale include un partener si multa iubire, e cazul sa iei un curs intensiv de pictura. La fel ca petrecerile, unele dintre cele mai memorabile vacante le vei petrece in compania prietenilor sau a necunoscutilor. Ceea ce, evident, nu scoate iubirea din ecuatie. Simplul fapt ca poti face orice iti trece prin cap, de la a te balaci cu fetele cat e ziua de lunga pana la a explora destinatii necunoscute cu baietii de la bloc, e un argument solid in favoarea statutului de single.

  Fara partener, dar cu multe experiente  

Celibatul poate fi ocazia ideala de a experimenta. De la preferinte in materie de baieti, hobby-uri, placeri, viata de single te ajuta sa te descoperi, sa te cunosti mai bine, sa inveti sa te bucuri de viata. Prin urmare, nu te mai scufunda in butoiul cu melancolie de fiecare data cand vezi un cuplu tinandu-se de mana, ci aminteste-ti ca, uneori, e asa de bine sa fii single.