Gabriel Tepelea omagiat de Academia Romana 

Categories CulturaPosted on
Calatoriile unui carturar prin anotimpurile istoriei Fiecare om valoreaza atat cat isi propune sa realizeze (Marc Aureliu, Pro domo sua)

Membru de onoare al Academiei Romane, distins cu Legiunea de Onoare(in grad de ofiter) pentru verticalitatea optiunii sale politice, cat si pentru implicarea sa in dezvoltarea relatiilor culturale romano-franceze, Gabriel Tepelea a implinit recent 90 de ani. Tudor Arghezi l-a definit candva, cu o formula fericita, drept un cinstitor al limbii si al culturii romane. Sarbatoritul a fost omagiat de presedintele Academiei Romane, acad. Eugen Simion si de colegii sai de la sectiunea de filologie al aceluiasi for, in amfiteatrul I.H.Radulescu al Bibliotecii Academiei Romane. La acest moment aniversar au mai sustinut comunicari distinsi universitari, vechi colaboratori ai profesorului, precum: acad.

Marius Sala, coordonatorul sesiunii omagiale, acad.Gh. Mihaila, dr. Ecaterina Mihaila, prof. Cornel Ungureanu (de la Universitatea de Vest din Timisoara), prof. Virgil Petrescu(de la Universitatea Tehnica de Constructii) si conf. Gabriel Parvan(de la catedra de limba si literatura franceza a Universitatii din Pitesti). Gabriel Tepelea se inscrie printre ultimele figuri renascentiste ale culturii autohtone, ce s-a remarcat mai ales, prin apostolatul didactic( fiind profesor navetist 19 ani). Forta adevarului-acestui ardelean desprins din stirpea carturarilor Scolii Ardelene si a spiritului memorandist- dobandeste in creatia lui, valoare estetica. Umanistul-specialist in literatura romana veche si in literatura romana in limba latina- si-a inceput cariera literara si, deopotriva, aceea de om politic, in perioada interbelica, cand a devenit si membru al Partidului National Taranesc. Pe de alta parte, dupa terminarea studiilor universitare la Cluj( cu o teza despre religia artei la Gustave Flaubert), G. Tepelea a participat dupa insangerata vara a romanismului(N.Iorga), din 1940, atat in campaniile din Est( pana in fatidicul an 1944), cat si in cele desfasurate pe frontul occidental.

Alaturi de Corneliu Coposu a fost un apropiat al lui I.Maniu si I.Mihalache, impartasind mai tarziu, ca si acestia, beneficiile vietii carcerale, cum isi amintea unul din colegii sai de recluziune, I.Diaconescu. Dupa o indelunga si tragica absenta din viata culturala( evocata de altfel, in volumul intitulat sugestiv, Secvente din purgatoriu), carturarul s-a intors la uneltele sale, publicand ample serii de memorial si alte studii literare( v. lucrarile sale aparute dupa 1990, la editura Fundatiei Culturale Romane: Amintiri si evocari, Insemnari de taina, Calatorii interioare, Asteptand…, Calatorie prin veac, G.Tepelea in dialog cu Emil Simandan-ultima, fiind publicata sub egida Universitatii V.Goldis din Arad).

De altfel, vazuta ca o constanta a paginilor sale memorialistice, tema inmormantarii functioneaza ca un stimulent al aducerii aminte; ea, moartea, cea mai egalizatoare si democratica forta din lume-cum marturisea autorul-constituindu-se in veritabila sursa de evocare si contur a unei epoci si a unor memorabile personaje, precum: Alexandru Ciplea, Boris Cazacu, Bucur Tincu, George Ivascu, Al.Graur, I. Iordan, Vasile Netea, Ion Petrovici, Serban Cioculescu, Octavian Ghibu, Mihai Beniuc sau Vladimir Dogaru. Gabriel Tepelea gaseste in tot ceea ce intreprinde tonul precis al faptelor, stiind sa fie caustic si sa parodieze cu masura, istoria si vocile ei; fidel discipol al lui Montaigne, autorul confera memorialistului acel inteles superior al activitatii sale si anume, calitatea de martor. Principiul moral, exigenta etica, echilibrul spiritului fac si ele parte integranta din valoarea estetica, in viziunea universitarului transilvan. El se prezinta in confesiunile lui, prin intermediul unor principii generale, fara a mai recurge la mitologizarea propriului eu.

Adevaratul creator este in conceptia sa, un intermediar cultivat intre public si opera. Intelectualul a ramas fidel adagiului schillerian potrivit caruia, operele artistice au destinul metalelor; cele nobile castiga stralucire cu trecerea vremii, cele comune ruginesc. Intr-un lapidar portret cu ecouri ciceroniene, facut acestuia, Mircea Martin aprecia ca volumele sale reconstituie o memorialistica a adevarului. Ele vorbesc totodata, despre un timp orwellian si, implicit, despre o anume geografie a jertfei: aceea a gulagului autohton. Carturarul G. Tepelea stie ca tensiunile artei, ca si cele ale istoriei sunt efectul inexorabil al pierderii proportiei, al acelui echilibru clasic al umanitatii. Pentru acest fapt, sarbatoritul de azi devine asemeni unui faimos prototip petrescian, un erou printre personaje.