Dupa multe emotii, indelungi asteptari si soare de indurat, profesorii candidati la examenul de titularizare din acest an au aflat in sfarsit rezulatele: mai bine de 70% dintre ei au picat!
 

Acesta este subiectul fierbinte al zilei, iar pe tema lui se discuta  vrute si nevrute. De exemplu, 30% dintre candidatii la titularizare nu au reusit sa ia o nota de trecere, adica minim 5. Pe de alta parte, insa dintre cei care l-au luat – aproape 40 la suta pot ocupa un post de suplinitor – deoarece au obtinut note intre 5 si 7 – si numai 30 la suta dintre ei pot deveni titulari.

Dar care sunt consecintele unui sistem al educatiei in care profesorii s-au dovedit a fi la fel de nepregatiti precum elevii lor?La aceasta intrebare ne-a raspuns doamna prof. dr. Madalina Raducanu: “Sistemul este acela care permite astfel de rezultate slabe. Intr-adevar, notele de la titularizare sunt o oglinda a celor de la bac… sau invers”.

Am inteles, sistemul este punctul slab, dar ce ne facem cu elevii nostri? Daca nu avem profesori competenti, atunci putem sa le mai cerem elevilor sa promoveze examenul maturitatii? “Iti dai seama ca nu… trebuie taiat raul de la radacina, adica schimbat ministrul… Am glumit! Trebuie schimbata reforma invatamantului: infiintate iar examenele de admitere la liceu, nu ca pana acum, toata lumea sa intre la un liceu; apoi, admiterea la facultate – trebuie sa fie seriozitate, nu gluma, desfiintate miile de facultati particulare. Apropo de asta, am o cunostinta care a facut facultatea de Sport la ID, este posibil asa ceva? Pentru ca, pana la urma, chiar daca este vorba doar despre sport, trebuie sa fie o oarece rigoare. De aici pleaca totul… pe piata ies numai incompetenti pentru ca asa se doreste de sus.”, a raspuns doamna Raducanu.

Dar, apropo de facultati particulare lipsite de rigoare, am intrebat-o pe doamna profesoara ce parere are despre acea facultate din Iasi une poti intra chiar daca nu ai promovat bacalaureatul. “Aceesi incompetenta… cum pot permite astfel de aberatii? Pana la urma, acea facultate are un decan, exista si rector… cine a permis? Goana dupa bani. Nu mai sunt cautate valorile…”

Asadar, traim intr-o tara in care valorile sunt “de moda veche” si in care esti “cool” doar daca ai reusit sa “fraieresti” comisia de supraveghere si sa copiezi la examenul de bacalaureat sau de titularizare, dupa caz. Nu mai conteaza daca ai promovat sau nu examenele cu note mari, daca ai bursa sau daca esti un profesor de nota 10 pentru ca, pana la urma, toti sunt pusi in aceeasi oala, oala generatiei 2011, o generatie bantuita pe veci de cuvantul “dezastru”.