Nu stiu cat de multi romani au auzit de Ion Barladeanu, chiar si la 3 ani dupa descoperirea lui, dar povestea lui este aproape rupta din filme si ma face sa fiu dezamagita de ignoranta cu care sunt tratati artistii romani. Cati dintre ei nu s-au dus peste hotare pentru recunoastere, cum au fost Eugen Ionescu, Brancusi sau Eliade? Cati romani nu le urmeaza drumul pentru a le fi recunoscuta valoarea?
Povestea lui Barladeanu, dupa cum a fost relatata si in documentarul lui Alexandru Nanau, “Lumea vazuta de Ion B”, ne ofera un amestec dulce-amarui de mandrie si regret vis-a-vis de recunoasterea tarzie a acestui artist. Ion Barladeanu, acum in varsta de 65 de ani, a creat toata viata colaje din reviste si ziare prin care satiriza comunismul, capitalismul si lumea inconjuratoare, din locul lui intunecos, unde nu-l ajungea mercantilismul lumii artistice. O viziune pura a unui om simplu.
Pana in anul 2008, aproape nimeni nu-i cunostea lucrarile, iar Ion Barladeanu isi traia viata la limita subzistentei, alinat doar de viciul bauturii si de colajele lui, pe care le numeste cu mandrie “filmele mele”. In timpul comunismului, el si-a pastrat lucrarile ascunse.
Postul britanic BBC s-a interesat de acest artist, care a fost expus alaturi de Andy Warhol si Marcel Duchamp, iar interviul mai arata o frantura din povestea incredibila a lui Ion.
“Toata lumea a crezut ca am trait toata viata la ghena. A fost o perioada de cativa ani. De vreo… Nu pot sa-mi aduc aminte exact. Maxim 4-5 ani. 6, na poftim! Io n-am stat la ghena.”
“I-am spus lui Angelina Jolie ‘Doamna, sunt cel mai mare regizor din lume’. ‘Cum?’. ‘Uite-asa!’. I-am dat cadou un catalog de colaje, la Paris. Actrita aia mare americana… Bine, nu-i mare, ca e tot de statura noastra”.
“Mi-a zis odata un artist – ca eu am cunoscut artisti si-n comunism, spunea ‘Astea da-ar ajunge in Occident, ti-ar da 1.000 de marci pe loc. Daca te-ar prinde Ceausescu, ti-ar da 1.000 de ani de puscarie”.
Ion a povestit cum a inceput sa faca colajele:
“Dupa anii ’80, dupa ce am scapat de la inchisoare din Iasi. Eu am fost la inchisoare pentru ca lucram particular si legea lui Ceausescu nu permitea ca oamenii sa faca asta… Trebuia sa munceasca mai mult pentru el si nu mi-a placut munca socialista. Da-n schimb, am lucrat la cimitir, am fost sapator de gropi, am facut cavouri, dup-aia am fost scriitor – dar nu de romane politiste – scriitor cu dalta, in litere pe cruce. Si-acuma as vrea sa ma angajez undeva, sa scriu litere din nou, ca din munca asta artistica in Romania nu se poate, vedeti si dumneavoastra. Asta-i tara nimanui. […] Eu in tinerete eram frumos, ca Rudolph Valentino. Credeam ca sunt nemuritor, si uite ca acuma chiar o sa fiu muritor, dar arta mea n-o sa moara niciodata”.
Va fi nemuritoare daca avem grija de ea. Noi, publicul, suntem “familia” care sa duca mai departe arta lui In Barladeanu. De anul trecut, nu am auzit de nicio expozitie, dar am avut ocazia sa ii privesc colajele la Muzeul National de Arta Contemporana, acum un an, alaturi de expozitia “Golden Flat” a artistului Alexandru Poteca. Sper sa mai am ocazia sa le mai vad si sa nu ratati nici voi ocazia pe viitor.
