Presedintele american Barack Obama a prezentat publicului, pe 29 iunie, in cadrul unei conferinte de presa, o noua fata, diferita de cea de dinaintea alegerilor prezidentiale din 2008, cand facea apel la calm si la unitate.

Obama a afirmat ca cele doua fiice ale sale, in varsta de 10 si, respectiv, 13 ani, au un simt al realitatii mult mai dezvoltat decat Congresul american si i-a mustrat pe parlamentari pentru vacantele mult prea lungi si pentru incapacitatea de a oferi raspunsurile optime in dosarul libian.

Pe tot parcursul conferintei de presa, care a durat mai mult de o ora, presedintele Statelor Unite nici macar nu a incercat sa isi ascunda nemultumirea profunda fata de republicani, care detin majoritatea in Camera Reprezentantilor.

Potrivit AFP, acestia inca refuza orice majorare a impozitelor din cadrul acordului privind lupta impotriva deficitului public, intr-o perioada in care incepe sa se profileze incapacitatea de plata a datoriei.

Dupa ce si-a preluat functia de presedinte al Statelor Unite, in ianuarie 2009, Obama a facut tot posibilul pentru a-si respecta mesajul din campania prezidentiala, acela care facea apel la unitate si la evitarea luptelor partizane in interesul comun al americanilor.

Dar, dupa conferinta de presa de pe 29 iunie, a devenit clar ca acuzatiile si dogmele inca nu au fost inlaturate de la Washington, ceea ce poate explica retorica dura adoptata de Obama.

Acesta a tinut sa remarce ca, in ciuda numeroaselor reuniuni pe care le-a avut cu liderii Congresului, nu s-a ajuns la niciun acord cu privire la majorarea plafonului datoriei, mai ales ca, pe 2 august, Trezoreria americana va intra in incapacitate de plata.

“La un moment dat, va trebui (ca membrii Congresului) sa isi faca treaba. A venit momentul sa faca un pas inainte si sa ia decizii dificile. Pentru asta sunt numiti sefi”, i-a atacat Obama.

Cel mai puternic om al planetei a dat exemplul fiicelor sale. “Malia si Sasha isi termina temele cu o zi inainte. Nu asteapta pana in ultima clipa. Si au 13 si 10 ani. Congresul ar putea face acelasi lucru”, a ironizat Obama.

Chiar daca a ocupat, la randul sau, postul de senator, Obama si-a exprimat profunda nemultumire fata de numarul si de durata vacantelor pe care si le iau parlamentarii americani.

“Cred ca membrii Congresului trebuie sa inteleaga ca vom (…) ramane aici pana cand vom rezolva chestiunea” datoriei publice, a avertizat Obama.

Parlamentarii “o saptamana sunt aici, cealalta saptamana nu mai sunt aici, iar apoi spun ca Obama trebuie sa se implice. Trebuie sa stea aici! Eu stau aici. Eu m-am ocupat si de Afganistan, si de Ben Laden, si de criza Greciei”, a insistat liderul de la Casa Alba.

Totodata, Obama a precizat ca isi doreste ca liderului libian Muammar Gaddafi, “unul dintre cei mai mari tirani ai planetei, o persoana pe care nimeni nu ar trebui sa vrea sa o apere”, sa ii fie transmis un “mesaj de unitate” si ca problema constitutionalitatii interventiei militare a Statelor Unite in Libia sa fie definitivata.