Jumatate din localitatile din judetul Iasi vor primi aproape 18,9 milioane lei. Fondurile reprezinta sume alocate recent din Fondul de rezerva al Guvernului. Si de aceasta data, Iasul, unul dintre cele mai mari judete din tara, este depasit la alocarile guvernamentale de alte judete mult mai mici. Aradul, Neamtul, Clujul sint citeva astfel de exemple. La nivel local, cele mai importante sume vor ajunge la primari PDL sau simpatizanti ai acestui partid. In aceasta perioada pre-electorala este foarte greu de stabilit apartenenta politica a celor care conduc comunele judetului., scrie Ziarul de Iasi.
La nivel national s-au impartit peste 648 milioane lei. Banii ar trebui sa acopere „plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente si de capital, precum si pentru cofinantarea unor proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile“, dupa cum se mentioneaza in Hotarirea de Guvern. Practic, banii poti fi utilizati pentru aproape orice.
La Iasi urmeaza sa primeasca fonduri 45 de comune si Consiliul Judetean Iasi. Cea mai mare suma va ajunge la comuna Tibanesti. Aici primarul Dumitru Spulber a fost ales in 2008 din partea PNL. In urma cu mai putin de o luna el si-a anuntat intentia de a candida pentru un nou mandat, dar din partea PDL. Acum, prin Hotarirea Guvernului numarul 255, comuna Tibanesti va primi 1,2 milioane lei, mai mult decit Consiliul Judetean, caruia ii revine doar un milion de lei.
O suma importanta va ajunge si in comuna Dagita, cistigata in 2008 de un primar al PDL. Bugetul acestei comune va fi suplimentat cu 1,12 milioane lei. Pe locul trei, la egalitate cu Consiliul Judetean, este comuna Horlesti. Si aceasta comuna a fost cistigata in 2008 de un membru PDL. Sume importante au mai primit comunele Coarnele Caprei, cu 460.000 lei, Grozesti cu 520.000 lei, Halaucesti cu 600.000 lei, Mosna cu 600.000 lei, Scobinti, Sipote si Tomesti cu cite 400.000 lei.
Pe de alta parte, de pe lista de comune lipseste Aroneanu. Primarul Benoni Moruzi, ex-PDL, tocmai a anuntat ca va candida la alegeri din partea USL, urmind a se inscrie in PNL.
Si municipiul a fost „faultat“
Alocarile guvernamentale au ocolit si municipiul Iasi, condus de social-democratul Gheorghe Nichita. Alte resedinte de judet conduse de membri ai partidelor de la guvernare vor primi fonduri importante. Municipiul Botosani va primi 1,9 milioane lei, localitatea Calarasi va primi 4,12 milioane lei, Sfintu Gheorghe va beneficia de o suma de 3,36 milioane lei, Cluj Napoca de 2 milioane lei, Craiova de 3,5 milioane lei, Deva de 3,5 milioane lei, Tirgu Mures de 2 milioane lei, Piatra Neamt de 3,76 milioane lei, Roman de 2,4 milioane lei sau Suceava cu 550.000 lei.
Hotarirea de Guvern n.r. 255 aduce in judetul Iasi o suma de aproape 18,9 milioane lei. La nivel de judete, Iasul a depasit Suceava care va primi 16 milioane lei, Botosaniul care are alocata o suma de 14,1 milioane lei. Chiar daca este unul dintre cele mai mari judete din tara, Iasul este in continuare surclasat la alocarile guvernamentale de Arad unde s-au alocat 26,3 milioane lei, Cluj cu 20,5 milioane lei sau Mures cu 28,8 milioane lei. Si judetul Neamt a depasit Iasul, cu o alocare de 25,5 milioane lei. Un numar de 78 de localitati, aproape toate unitatile teritorial-administrative din judet, au primit fonduri. Cea mai mare suma alocata prin aceasta hotarire de Guvern este de zece milioane lei si va ajunge in conturile Consiliului Judetean Dimbovita, condus de la democrat – liberal. Suma reprezinta mai bine de jumatate din banii alocati de Guvern judetului Iasi.