Coincidenta sau nu, Dunarea a luat nastere prin unirea a trei izvoare din Muntii Padurea Neagra si se varsa in Marea Neagra prin… trei brate principale: Chilia, Sulina si Sfntul Gheorghe. Acestea formeaza una dintre cele mai spectaculoase si interesante zone umede din lume: Delta Dunarii. Cunoscuta si ca Paradisul Pasarilor, Delta Dunarii este un tinut exotic cu peste 1.200 de specii de plante, arbori si arbusti, ce aduna laolalta peste 300 de specii de pasari, peste 3.400 de specii de animale si 90 de specii de pesti.
Povestile pescarilor
Delta Dunarii este Rezervatie a biosferei, ceea ce implica conservarea zonei asa cum este, cu o minima interventie din partea omului. Asadar, daca vrei sa vizitezi Delta Dunarii, trebuie sa stii ca intri intr-un loc salbatic de o rara frumusete. De aceea trebuie sa fii insotit de o persoana care cunoaste foarte bine locurile. Ai de ales intre zeci de trasee, care mai de care mai minunate. Bineinteles, Delta Dunarii este considerata raiul pescarilor. Pentru inceput, iti pot recomanda doua locuri – Canalul Crisan si Mila 23.
In primul poti prinde platica, biban sau rosioara. Daca insa te trezesti de dimineata, sigur ai sa simti cum trage la rama somnul sau stiuca. La Mila 23 iti poate cadea in plasa peste mic, numai bun pentru a incropi o masa pescareasca ad-hoc.
Padurea unicat
Caraorman poate fi o posibila destinatie pentru tine. Aici gasesti una dintre cele mai interesante zone impadurite din lume, Padurea Caraorman. In limba turca s-ar traduce Padurea Neagra. Numele provine de la vegetatia bogata si de la stejarii cu ramuri dese ce o alcatuiesc. Lianele care se gasesc in Padurea Caraorman sunt lungi de 25 de metri si au origine mediteraneana. Tot aici poti gasi arbori de diferite specii, unii dintre ei fiind raritati in Europa si chiar in lume: ulmi, salcii, plopi albi si negri, arini sau frasini pufosi.
In Padurea Caraorman mai poti vizita locuri deosebite, cum ar fi Fantana Vanatorilor, unde ai ocazia sa te sprijini de trunchiul unui stejar de 400 de ani. I se mai spune Stejarul ingenuncheat, din cauza ramurilor care s-au intins pe pamant.
Gura Portitei
Un punct turistic deosebit de atragator este Periteasca – Bisericuta – Gura Portitei. Minunatiile zonei tin de legatura care se face intre apele marii si cele ale complexului de lacuri Razim-Sinoe. Cei peste 200 de metri de deschidere naturala ai Portitei au fost astupati cu zeci de tone de calcar adus de la Capul Dolosman. Aici exista o cherhana si un popas turistic care s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani. Este si locul unde se serveste un nemaipomenit bors lipovenesc – specialitatea casei la Gura Portitei. Trebuie sa mai stii ca Periteasca – Bisericuta – Gura Portitei este si o importanta rezervatie ornitologica, intinsa pe numai putin de 4.000 de hectare.
Vei vedea aici un punct de intalnire a pasarilor calatoare, obisnuite cu o salinitate mare a mediului. Ti-am prezentat numai o infima parte din Delta Dunarii, insa cred ca te-am convins in ceea ce priveste oportunitatile turistice. Pe celelate ramane sa le descoperi la fata locului.
Cat ne costa
Te poti caza la pensiuni sau la hoteluri. La pensiuni, tarifele sunt cuprinse intre 50 si 70 de lei/zi/persoana, in functie de perioada sau durata sederii. In ceea ce priveste hotelurile, exista pachete de servicii – de exemplu, pentru doua persoane, sapte zile, trebuie sa platesti aproximativ 1.800 de lei. In pret sunt incluse si trei mese pe zi. Plimbarile de agrement, partidele de pescuit costa, in medie, 30 de lei/ora. Daca grupul este mai mare de doua persoane, se poate ajunge la 10 lei/ora.