Europa, destin si contemporaneitate 

Cel de-al doilea razboi mondial se declansa in toamna anului1939.Paul Valery, martor lucid al epocii sale, dar nu impartial-intrucat intrase in 1919 in arena,spunand:Ceea ce se intampla in lume nu ma intereseaza decat sub raportul intelectului; poetul participa din toata fiinta lui ultragiata, la capitularea Frantei (As fi vrut sa nu-mi mai fie dat sa traiesc o asemenea zi-nota el, in iunie 1940). Poetul se intreba in vacarmul unei lumi mutilate : ce-ar mai putea face azi Voltaire?; ce poate face azi o minte luminata? Ce glas se va ridica deasupra tuturor celorlalte, ce glas va acoperi bubuitul tunurilor, al exploziilor, zarva produsa de diversele propagande difuzate din actualul Turn Babel, ce ne intra in case la fiecare ora din zi si din noapte? Se va gasi oare un nou Voltaire pentru a incrimina lumea actuala? Razboiul ia sfarsit in Franta, dupa 4 ani dramatici de ocupatie (v. jurnalul Elsei Triolet) si putini au stiut sa exprime ceea ce au simtit in ziua eliberarii, atat de simplu, atat de expresiv: Libertatea este o senzatie. Libertatea se respira- dar Valery nu poate uita, ca si Malraux, consecintele morale ale dezastrului. Punand dincolo de teoretizari sterile, omul si destinul sau tragic, autorul Metodei lui Davinci se metamorfozeaza, imperceptibil, intr-un martor al acuzarii: relatia victima-agresor trebuie reconsiderata, plecand de la faradelegea planetara de astazi; acum nu mai e vorba de cativa inocenti, de cativa indivizi torturati, de cateva victime ale caror nume ar putea fi socotit.

Acum numaram cu milioanele, daca ii mai putem numara , oameni ca Jean Calas si cavalerul de la Barre(v. artic. Voltaire din 10 dec. 1944) Intr-adevar, victimele n-au putut fi numarate, dar se recunoaste azi, ca in cursul razboiului, au pierit aproximativ 40 milioane de oameni, dintre care 12 milioane in lagarele naziste (v. lucrarea H.Arendt Totalitarism si democratie ). Referindu-se implicit, la concluziile exprimate in articolul publicat in Anglia sub titlul La Conquete allemande si in Franta, Une conquete methodique – rationamente verificate de jocul evenimentelor din timpul primei conflagratii mondiale, Valery va vorbi in nume personal, aratand gravitatea crizei spirituale a unei Europe in disolutie, inconjurata de filistinismul si iezuitismul unor latifundiari ai puterii (R.Rolland): Am vazut cu ochii nostri lunea cea mai constiincioasa, instructia cea mai solida, disciplina si sirguinta puse in slujba unor infricosatoare scopuri. Atatea grozavii n-ar fi fost posibile fara atatea virtuti.. A fost desigur, nevoe, de multa stiinta pentru a ucide atatia oameni, pentru a irosi atatea virtuti si a sterge atatea orase intr-un timp atat de scurt. Cunoasterea si Constiinta sa fi devenit suspecte?…Nu e totul pierdut, insa totul are sentimentul sfarsitului. Un fior extraordinar a strabatut intreaga Europa. Prin nucleele sale cugetatoare, Europa a simtit ca nu se mai poate recunoaste, ca a incetat sa mai semene cu ea insasi(v. conferinta sa intitulata Impotriva declinului Europei)

In aceeasi epoca, pe urmele sale, Andre Gide observa instaurarea unui sentiment de inutilitate a fiintei umane, obligata, ca un alt Ahasverus sa rataceasca solitar, printre eroi si morminte , printre crucile de lemn ale urii si inchizitiei spiritului: nu exista eroare mai grava si aceasta este valabil atat pentru popoare, cat si pentru indivizi – decat aceea de a crede ca se poate trai de unul singur(v.articolul sau La France et Allemagne , integrat in jurnalul din 1941). Din perspectiva contemporaneitatii, viitorul Europei nu poate fi tratat unilateral, atat din punct de vedere politic, cat si socio-cultural, asa incat deciziile luate la nivel global, sa corespunda orizontului de asteptare al natiunilor, stiindu-se faptul ca securitatea frontierelor nu poate fi realizata, decat cum afirma N. Titulescu, printr-o lucida cooperare intre diversii centrii de putere spirituala ce pot echilibra dinamica umanitatii ( fragment din discursul diplomatului roman in Reichstagul berlinez in 1936)