A intelege copilaria inseamna a te impartasi din semintele timpului sau, inseamna a nu parasi acel lacas al primelor amintiri, ca un refugiu al clipelor nedestramate…. ( Romain Rolland, Au dessous de la melee, Oeuvres choisies, Paris, 1946).
O expozitie seamana uneori cu o scufundare in timp, o promenada dincolo de tunelul memoriei. Un asemenea moment l-a reprezentat si expozitia omagiala intitulata Primavara mamei in dar(desen, pictura, obiect), un proiect cultural sinestezic conceput de plasticiana si profesoara Luminita Ciupitu. Acesta a fost realizat in colaborare cu Biblioteca Ion Creanga(filiala pentru copii), avand ca expozanti elevii Scolii de Muzica si Arte Plastice nr.3(ce au sustinut un veritabil microrecital muzical, mixand pagini preclasice si moderne intr-o maniera eclatanta); acompaniamentul liric al acestora a fost realizat de micutii virtuozi de la Gradinita de limba germana Lorelei Kindergarten und Schulkinder, sub auspiciile Marietei Carbunaru, directoarea acesteia.
O astfel de ingemanare a valorilor poarta cu sine-prin lucrarile expuse- acel indicibil glas al sinceritatii, nascut din delicatetea trairilor(v.in acest sens, portretele dedicate mamei, adevarate poeme vizuale, alternand cu fantezia desenelor, a obiectelor si atingand prin icoane un anume cer al puritatii, ce nu istoveste privirea). Intreaga magie a acestui spectacol cu un vast evantai al emotiei a fost deopotriva reliefata in programele apartinand postului Radio Romania-Actualitati(in emisiunea Studio deschis, in data de10 martie, realizata de doamna Mihaela Helmis), cat si Radio Romania-Cultural(prin interviul difuzat in emisiunea Invatamantul azi, din data de 11 martie, orele 11).
Lucrarile acestor copii pot fi interpretate ca un preludiu la configuratia ulterioara a destinului lor; prin insasi ingenuitatea lor atotrisipitoare ele pot alunga ignoranta, sau acea graba comoda a unei simple recunoasteri. Ele ne marturisesc-in melodia lor interioara-insasi povestea infinita a copilariei, acolo unde amintirile nu s-au stins si unde, privindu-le apa iti poti privi liniile vietii.
Plasticiana Luminita Ciupitu a reusit sa dezvolte un exercitiu de virtuozitate spirituala, ce poate reaminti un chip al sufletului eliberat de suflul indoielilor si al incertitudinilor. Culorile micutilor artisti aprind candelabrele visului, purtand o irepresibila senzatie de prospetime: e ca si cum s-ar aburi o oglinda sub narile unei statui. Tot astfel si fantezia lor poate vesti grauntele afirmarilor viitoare.
Avem nevoie uneori-aflati sub cerul de cobalt al asteptarilor- de astfel de jurnale in parvo ale sentimentelor; sub lumina lor clipa nu poate dacat sa rodeasca. Pe de alta parte, acest moment evocator ne poate invata ca, uneori, bucuriile sosesc la ore faste. Aceste tinere vlastare bat acum la poarta acelei albe cetati ce se cheama visare si cum spunea Petrarca, niciodata visul n-a dezamagit.
Expozitia lor e doar o demonstratie colorata a inefabilului; ea primeneste sufletul de funinginea deceptiilor sau a fatidicelor despartiri. Urmarindu-le pasii creatiei, cineva ar putea spune ca Orfeu stie sa lege statornic firele intamplarilor…
