Datele macroeconomice ale Romaniei din ultimul timp arata destul de bine, insa Guvernul trebuie sa continue masurile de ajustare bugetara si sa evite situatia in care tara noastra ar putea ramane fara creditare bancara, a atras atentia Wolfgang Munchau, editorialist al publicatiei Financial Times si expert in politicile Uniunii Europene.

Creditarea este cu atat mai importanta, cu cat firmele mici din alte state europene se confrunta deja cu dificultati in obtinerea finantarii bancare.

“Romania se poate gandi la o retragere a licentelor de functionare pentru bancile care retrag capitaluri din tara, insa acest lucru va fi dificil de realizat. In acelasi timp, trebuie continuate masurile de ajustare bugetara si trebuie sprijinita consolidarea bancilor cu capital local”, a sfatuit Munchau.

De asemenea, “Romania trebuie sa aiba o politica credibila de reducere a deficitului bugetar. Este bine atat timp cat cresterea economica este peste nivelul deficitului bugetar”, a adaugat acesta.

Sistemul bancar al Romaniei a fost pus intr-o situatie destul de delicata in momentul in care Banca Centrala a Austriei decis sa le ceara bancilor UniCredit Bank Austria, Erste Group si Raiffeisen Bank International sa acorde credite noi numai daca subsidiarele lor, UniCredit Tiriac Bank, BCR si Raiffeisen Bank, mobilizeaza finantari locale sau de la institutii financiare internationale, cum sunt Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Banca Europeana de Investitii (BEI).

“Cel mai mare risc pentru Romania, in momentul de fata, este intrarea intr-o criza a creditelor cauzata de disfunctionalitati ale sistemului bancar. Este misiunea BERD si a altor institutii financiare de acelasi calibru sa se asigure ca creditul nu va muri in regiunea Europei de Est. Trebuie inteles ca Romania nu poate impiedica retragerea de capital daca bancile vor decide sa isi retraga banii din aceasta tara”, a atras atentia Munchau.

Editorialistul a tinut sa sublinieze ca, pentru o economie ca cea romaneasca, prezenta bancilor straine puternice a reprezentat un real beneficiu, intrucat acestea au asigurat un flux continuu de finantari. Asadar, ca solutie pe termen lung, Munchau sugereaza consolidarea bancilor si capital local, dar si infiintarea mai multor banci regionale puternice.

“Romania ar trebui sa aiba banci cu capital moderat de puternice, pentru ca bancile cu capital local sunt mai dispuse sa finanteze bugetul prin achizitia de titluri de stat, se adapteaza legilor si reglementarilor locale mult mai bine si au un rol stabilizator in economie”, a conchis Munchau.